joi, 2 decembrie 2010

(lucrare in colectie particulara)


Fiecare copac ne spune o poveste. Copacii vorbesc despre inceputul lumii, despre intelepciune si cunoastere, iubire si determinare. Povestile lor ne inspira, indiferent daca au 100 sau 3000 de ani, asa cum un copac este la fel de impresionant astazi ca in prima zi, fara sa aiba nevoie sa inventeze ceva nou sau sa fie in pas cu moda.
Se spune ca, uitandu-ne la un copac, putem arunca o privire la ce inseamna nemurirea, admirandu-i coroana, putem patrunde cunoasterea lucrurilor, insa exista ceva ce trebuie sa vina din noi insine: iubirea.
Legenda spune ca Uaica, primul Mare Saman al Padurii Ecuatoriale, a adormit cand era copil sub un copac vrajit si l-a visat pe Sina-a, fiul Marelui Jaguar, de la care a primit intelepciune si clarviziune, puterea de a-si parasi trupul si de a calatori intre lumi, de a stapani noaptea si de a vindeca orice om. Puterile lui au starnit invidie si a fost nevoit sa plece pentru totdeauna. De atunci, fiecare generatie cauta Copacul viselor, despre care se stie cu siguranta ca are raspunsul cautat de oricine adoarme sub coroana sa.

joi, 18 noiembrie 2010

Peste


(in colectie particulara)

vineri, 4 iunie 2010

Emotii II

(lucrare disponibila 28/41 cm)


Emotiile noastre sunt foarte variate si in stransa legatura cu stare de sanatate. Pe de o parte starile pozitive, cum ar fi linistea si optimismul, bucuria si iubirea au un impact benefic asupra organismului. Am putea spune ca vorbim despre emotii hranitoare. Pe de alta parte sentimentele negative: tristetea, furia, disperarea, stresul au un impact daunator asupra noastra.
Incearca sa transformi lumea intrun loc mai bun, mai relaxant si mai vesel. Daca transmiti energie pozitiva cuiva si acea persoana la randul sau o va transmite mai departe si tot asa. Incearca sa te surprinzi pe tine insuti. Daca nu esti multumit de ceea ce faci, renunta, cauta sa faci ceea ce iti place si iti starneste imaginatia, creatia, daruirea.
Creatiile mele exprima dorinta de a trai viata cu multa intensitate, pasul pe care il fac spre fericire.

joi, 3 iunie 2010

Emotii I


(lucrare disponibila)

miercuri, 10 februarie 2010

Dragon




(lucrare disponibila)

Simbolistica dragonului este una foarte deosebita, de exemplu in Extremul Orient, dragonul comporta aspecte diverse, fiind, in acelasi timp, un animal acvatic, terestru -sau chiar subteran- si ceresc. Simbolizeaza puterea divina, elan spiritual, putere a vietii, a manifestarii, activ, creator. In doctrina hindusa dragonul este cel care produce bautura vietii fara de moarte ''soma'' in timp ce, Dragonul chinezesc este o cale catre nemurire. Exista si un aspect obscur al simbolismului dragonului asemanat cu un monstru ce-si inghite prada, simbol al raului, al tendintelor demonice paznic sever al comorilor ascunse. Insa aceste aspecte negative nu sunt cele mai importante, simbolismul dragonului este ambivalent.
Poate ca toti dragonii din viata noastra sunt niste printese care asteapta sa ne vada frumosi si curajosi. Toate lucrurile inspaimantatoare nu sunt poate decat niste lucruri lipsite de aparare care asteapta de la noi o mana de ajutor. In primul rand, dragonul se afla in noi.
Forma expresiva, bine definita totodata, este pusa in evidenta de negrul din fundal. Acesta o izoleaza obtinand un spatiu ''greu'', misterios, care concentreza atentia spre interior, spre miez.
Fiecare are posibilitatea de a continua forma in imaginatie deoarece aceasta nu se desfasoara in totalitatea ei.

miercuri, 13 ianuarie 2010

Fapturi II


(in colectie particulara)

Fapturi

(lucrare disponibila)


(lucrare disponibila)

Personajul, aceasta fiinta ciudata, este surprins intr-o pozitie statica destul de complexa, desfasurata pe verticala. Libertatea pe care o are in exprimare ii da acea senzualitate deosebita.
Spatiul care inconjoara personajul este destul de restrans, acesta dominand suprafata. Jocul de plin-gol, inchis-deschis, cald-rece pune in valoare anumite zone, creand un ritm deosebit pe suprafata lucrarii. In anumite zone forma isi pierde consistenta incitand la diferite asocieri. Folosirea unei forme expresive cat si a repetitivitatii formale rezolvata interesant prin alternanta structurarilor interioare.
Exista un transfer de semnificatii de la o forma la alta, o comunicare intre privitor si "faptura" incercand sa-l transpuna pe acesta intr-o lume proprie.

vineri, 8 ianuarie 2010

Reverie - autoportret

(in colectia particulara TF)
Prin crearea unei lumi interesante din punct de vedere ideatic dar si plastic in care realul coalizeaza cu imaginarul, dau nastere unui univers personal, incitant. De multe ori avem impresia ca lumea se rezuma la ceea ce vedem, simtim si pierdem spectacolul, frumusetea si bogatia ei. Dar daca am incerca sa privim in interiorul nostru, al formei, al materiei, sigur am descoperi cai nebanuite, am experimenta sentimente neasteptate si s-ar crea legaturi deosebite. Dependenta de ceea ce este concret si bine ancorat in realitate este o dovada clara a fricii, a neacceptarii, a reprimarii oricarui sentiment sau vis, care ne-ar indeparta de lumea reala.
Ce bine ca nu putem controla si visul, macar pentru o perioada ne detasam complet.
Incercati sa va deschideti, sa experimentati si alte trairi, sa simtiti energiile ce ne inconjoara, si sa vibrati odata cu acestea!

miercuri, 6 ianuarie 2010

Home - Heritage Health Products

Home - Heritage Health Products

Produse naturale pentru sanatate

Autoportret


(lucrare disponibila)


In aceste forme ireale, fantastice, ma regasesc. o expresie a propriei personalitati. Reprezinta fatetele nevazute, ascunse, inchipuiri ale propriei persoane.
Incerc sa refac o legatura cu lumea fantastica, plina de simboluri, de sensuri din cele mai vechi timpuri.

In acest sens, am creat in diferite tehnici pe carton o serie de "masti". De multe ori masca avea rolul de a stapani si controla lumea invizibila, iar multiplicitatea fortelor care circula prin spatiu ar explica varietatea acestora. Se spunea ca masca poate pune stapanire pe cel ce o poarta, acesta trebuie sa invete sa intretina un contact cu ea prin purificare, rugaciune in vederea unor schimburi mistice.

O astfel de lucrare -cand o creez sau o privesc, reprezinta un timp in care reusesc o detasare de lumea reala.

Cine sunt?

Ma numesc Axenia Catre, am 29 ani si sunt din Iasi. Am studiat la Universitatea de Arte "George Enescu", domeniul Arte Vizuale, sectia Grafica de Sevalet.

Din copilarie am fost atrasa de culoare, forme si jocul acestora. Contactul cu arta "veche" din paleolitic pentru mine a fost foarte important. M-am simtit atrasa de la inceput de inciziile pe diferite materiale, de modul deosebit de stilizare a formei si expresivitatea desenelor, a liniei. Exista in aceasta perioada o sinceritate absoluta, transmiteau informatii si sentimente fara a constientiza latura artistica. Apar atunci, mastile pentru ceremonii, manifestari artistice in care sublimul se invecineaza cu hidosul. Incerc sa traiesc acelasi sentiment deosebit de permeabilitate pentru puterile magice, de a invinge teama.

Exista doi artisti in arta moderna care-mi sunt foarte aproape de suflet. Pablo Picasso si Gustave Klimt! Primul, este inventiv, descopera calitati plastice in orice material. Al doilea este interesat de tematica mitologica, un mare maestru al motivelor decorative.